Maratonul Feminității

Poza evenimentului maratonul feminitatii

❀ 6 Săptămâni dedicate creșterii tale interioare;
❀ 3 Întâlniri de suflet a câte 3 ore, în care vor fi abordate practic, următoarele teme: 

• ÎNCREDEREA în ceea ce ești și în propria feminitate;
• RELAȚIILE în care ești implicată și cum armonizezi propriul interior ca să te simți în armonie în interacțiunea cu ceilalți;
• Cum facem EMOȚIILE să devină combustibil care ne mișcă spre ce ne dorim, mai degrabă decât mici explozii ce ne dezechilibrează pe calea noastră.

❀ 6 Meditații ghidate în format audio create special pentru acest program. Acestea te vor ajuta să-l parcurgi mai ușor și cu mai puține împotriviri interioare (pentru că mesajele din meditații merg direct la subconștient și ocolesc cenzorii minții).
❀ 42 De zile în care vei avea sarcini mici de făcut și pe care le vei putea nota într-un carnet special creat pentru program;
❀ Asistență și ghidare de la trainer, dar și încurajare de la celelalte participante în grupul de facebook, pentru momentele în care simți că vrei să renunți sau pur și simplu ai nevoie;
❀ Raport zilnic despre sarcini, care te va ajuta să te simți conectată, motivată, parte din comunitatea mică și caldă a maratonistelor;
🍪☕ Cât pe ce să uit – brioșe și ceai, făcute cu mare drag special pentru voi, la întâlniri (aici doar cine a mai gustat poate confirma) și uneori posibil biscuiți de casă.
Prețul este de 980 lei dacă achiți în prima zi a programului și 780 lei dacă achiți până la 28.10.2018.
Locurile sunt limitate, este necesară înscrierea.
Pentru detalii și înscriere: 079036586