Ce pot face dacă sunt anxios (tensionat, neliniștit, încordat)?

Chiar dacă o stare de anxietate de fundal, nu se poate vindeca foarte simplu, voi încerca să dau câteva recomandări, pentru a ști ce să căutați și cu ce să începeți.
1. A conștientiza problema. Aici mă refer la detaliile despre stare. Când, în ce contexte, în ce perioade se manifestă și care sunt declanșatorii stării. De cele mai multe ori o tensiune ușoară este ceva cu care persoana s-a obișnuit deja, dar o sesizează când încordarea crește, deci este necesar să observați când anume se întâmplă asta.
2. Care sunt acțiunile care scad anxietatea pe termen scurt, dar o mențin pe termen mediu și lung. De cele mai multe ori starea de anxietate este menținută tocmai de încercările de a o ține sub control. Aici mă refer la a suna pe cineva, a îndeplini amumite ritualuri, din care fac parte și anumite rugăciuni, a căuta (cu disperare) informație despre problemă, a fugi de singurătate, a fugi în muncă sau activități, a evita locuri, oameni și contexte în care anxietatea crește...
Chiar dacă acestea par soluții bune pentru a combate starea de neliniște, anxietatea este menținută tocmai pentru că acestea fac parte dintr-un cerc anxios și nu funcționează decât pe moment. Este ca și cum am lua analgezice în loc să prelucrăm o rană purulentă. 
3. Lucrul cu trauma profundă din copilărie, sau cu una care a apărut mai târziu și a dus la senzația permanentă de nesiguranță. Aici pot fi implicate evenimente din perioada intrauterină sau în primii ani de viață, deși uneori evenimentele care au fost percepute ca un pericol pentru viață pot fi trăite mai târziu. Copiii mici scanează în permanență realitatea și dacă aceasta este percepută ca fiind periculoasă repetat (pentru un adult periculos este ceva mult mai puternic decât pentru un prunc), acesta va dezvolta o neîncredere în lumea ca loc, în general. 
4. Abilitatea de a ne relaxa poate fi foarte utilă în lucrul cu anxietatea. Pentru că sistemul nervos funcționează într-un regim de supraviețuire, este necesar să-l echilibrăm, iar acest lucru poate fi învățat prin orice metodă de relaxare care nu implică nimic din exterior. Putem respira, putem să ne concentrăm la interiorul nostru, putem să ne direcționăm atenția acolo unde alegem noi, fără să fie necesară prezența unei alte persoane sau a unor atribute speciale pentru asta.
 

Cum mă pot ajuta singur/ă, ca să trec mai ușor peste o despărțire?

Chiar dacă despărțirile sunt diferite și stările după acestea la fel sunt diferite, etapele prin care trecem sunt aceleași, fie ele simțite mai intens sau mai slab, fie trăite sau reprimate. 
Prima recomandare, una generală dar pe care cei mai mulți dintre noi nu o consideră ca fiind importantă, este să nu încercăm să fugim de stările prin care trecem. În orice situație de pierdere (pentru că, oricare ar fi fost contextul, am pierdut o relație), avem nevoie să simțim fiecare emoție, astfel învățăm să apreciem și putem face schimbări, pe viitor.
La fel, să nu ne împotrivim sentimentelor, ceea ce nu înseamnă că vom căuta persoana cu disperare, ci că ne permitem să simțim durerea, că îi oferim spațiu în interiorul nostru.
O altă recomandare ar fi să nu ne grăbim pe noi înșine, să nu forțăm să ne simțim fericiți și să acoperim golul/durerea, cu alte relații. Este bine să dezinfectăm rănile deschise și să le lăsăm să se vindece de la sine, nu să le acoperim și să ne prefacem că nu există.
Imortant este, pe cât posibil, să nu căutăm cu disperare răspunsuri la întrebarea „De ce?” pentru că acestea nu ne vor da liniștea, din contra, orice răspuns ne va duce într-o confuzie și mai mare, mai ales că nu suntem capabili să gândim rațional cu adevărat, când ne simțim răniți. Este ca și cum, dacă am găsi o explicație, ar fi mai simplu, am putea accepta, dar orice explicație nu ne poate ușura din durere, aceasta nu pleacă datorită înțelegerii.
Nu în ultimul rând, ar fi minunat ca această despărțire să ne întoarcă atenția în interior, în cine sunt eu, care este valoarea mea adevărată, separat de celălalt, de ce doar prin cineva devin valoros și tot așa. Sunt oameni care întotdeauna insistă să fie într-o relație și care nu au un spațiu pentru sine, tocmai pentru că nu știu ce este despre ei, ce îi definește ca indivizi, ce își doresc pentru sine, fără a se pierde în celălalt. Încercând să fim buni, doar ca să primim dragoste și acceptare, uităm de propriile nevoi iar după asta ne plângem că acestea nu sunt satisfăcute de partener. 
Da, apropo de nevoi, ar fi minunat ca această perioadă să poată fi una de explorare blândă dar profundă a noastră, a nevoilor noastre, a valorilor profunde pe care le avem. 
La fel, este o perioadă bună pentru a începe un proces de psihoterapie, astfel coborârea în interior nu va speria atât de mult.
Dați-vă timp, dacă nu ne ridicăm a doua zi după ce am fracturat un os de la picior, de ce am sări într-o relație nouă, când avem inima frântă?

Cum ne putem motiva să facem lucrurile pe care „trebuie” să le facem?

Atunci când avem lucruri pe care le tot amânăm pentru că nu avem chef să le facem, dar nu avem încotro și nimeni altcineva nu le poate face în locul nostru, ar fi bine să aflăm ce stă în spatele acestui conflict.
Pe de o parte, este posibil ca în mintea noastră să apară vocea/felul de a vorbi a unui părinte care ne „motiva” să facem ceva, iar împotrivirea să fie asemănătoare cu momentele în care eram copii și exista același conflict, doar că în exterior. Urmărind această voce ne vom da seama cum ne face să ne simțim, atunci când încercăm să ne motivăm astfel. Vom vedea și cum se simte încă acel copil, împins de un „trebuie” care îi fură din libertate, care îl limitează.
Pe de altă parte, împotrivirea cu care ne confruntăm, ne arată că undeva există o agresivitate neexprimată, iar prin „nu am chef” reușim să scoatem din noi măcar o parte din frustrare. Cine de fapt are de suferit dacă nu faci ceea ce ar „trebui”? Nu, nu ești doar tu cel care suferă, undeva, în interior, copilul forțat să facă lucruri împotriva voinței proprii se răzbună. Pe cine, nu știu, asta ar trebui să afli singur, sau eventual, cu ajutorul unui specialist.
A nu avea chef să facem lucruri pe care ar trebui, în mod normal să le facem înseamnă că nu suntem de acord, într-un fel sau altul că acestea chiar trebuie făcute și că anume noi ar trebui să le facem. 
Nimeni de fapt nu este de vină că noi am crescut at atât de buni și nu reușim să ne exprimăm nemulțumirile, într-o formă deschisă. 
O altă abordare, mai puțin profundă, dar care poate funcționa uneori, este să observăm la ce ne focalizăm când ne gândim la ce avem de făcut. De cele mai multe ori, când avem de făcut lucruri care nu ne plac, ne concentrăm la procesul însuși și la cât de neplăcut este acesta. Ceea ce ne poate ajuta este să vizualizăm finalul și bucuria de a pune bifa. Pare că ne mințim pe noi înșine, când de fapt, mintea noastră ne tot mințea, de fiecare dată când ne arăta doar o parte din tablou. 
Dacă amânarea și lipsa de motivație este una dintre problemele cu care te confrunți des, ar fi util să explorezi mai îndeaproape ce se întâmplă și să faci o schimbare profundă.