Capcana productivității

capcana, hamster, roata

Liste cu lucruri de făcut, planificări, date limită…

De multe ori ne prindem la gândul că parcă am alerga pe loc, avem atâtea de făcut mai mereu și întotdeauna apar lucruri noi spre care aspirăm. Uneori începem cu entuziasm pentru că sunt lucruri noi și dorite spre care ne îndreptăm, alteori rutina ne fură în capcana ei zilnică și nu mai știm dacă începutul a fost un vis sau dacă finalul mai corespunde imaginii dorite din mintea noastră.

Și apare întrebarea: pentru ce? sau o alta: pentru cine?

Acum câțiva ani, la un curs de psihoterapie am auzit o frază spusă de trainer unei participante care vorbea despre capcana asta în care dorea să reușească totul ca să fie acceptată/apreciată. Îmi amintesc de multe ori această frază și de fiecare dată mă pune pe gânduri: ”TREBURILE TALE SUNT MAI IMPORTANTE DECÂT TINE?”

Era întrebare dar și afirmație în același timp, asta facem noi, alergând în această roată a treburilor de făcut, ca și cum am fi niște hamsteri care sunt nevoiți să alerge în roțile din interiorul cuștilor, pentru că e unica posibilitate de a se mișca.

Dar în spate se ascunde ceva, nu întâmplător am apelat la metafora cu hamsterii. De fapt noi ne ascundem în această roată, deși o blestemăm și ne tot lamentăm de viteza nebună care ne amețește și care de fapt este determinată de viteza cu care noi ne mișcăm.

Dar ne ascundem de ce?

Părerea mea este că ne ascundem de lipsa de sens pe care o percepem dincolo de roată și de fapt dincolo de cușca în care tot noi am intrat pentru că pare să ne dea siguranță. Aici, în interior totul pare relativ sigur și neschimbat, iar asta ne liniștește cât de cât, de aceea acceptăm situația și roata și alergarea epuizantă dar de fapt fără sens.

Ce-i de făcut?

Pentru început am putea cel puțin să conștientizăm ce se întâmplă și de ce alegem să fie treburile mai importante decât noi, de ce fugim de fapt.

De obicei ne dăm seama că am ales să facem multe lucruri (și am făcut tot ce ține de noi ca să ne iasă bine) ca să fim valorizați, este o nevoie pe care doar așa am învățat să o satisfacem, pentru că așa am văzut în jur.

Iar din asta putem deduce că noi înșine, fără produsele activității noastre oricare ar fi aceste activități, nu am fost valoroși pentru nimeni, poate niciodată. Iar dacă ne mișcăm cu atenția spre maturitate și, spre aici și acum, înțelegem că singuri nu considerăm o valoare supremă ceea ce suntem de fapt, fără a ne raporta la ceea ce am făcut vreodată.

Dacă sunt importantă pentru ceea ce sunt, nu aș avea pentru ce să-mi caut și să muncesc ca apucata pentru cea mai frumoasă cușcă și pentru cea mai performantă roată.

Dar să nu mă înțelegeți greșit, voi continua să muncesc, poate destul de mult, totuși va fi din cu totul altă poziție, din cu totul altă pornire și nevoie. A fi util omenirii poate fi o satisfacție enormă, dar dacă AM DREPTUL SĂ EXIST doar când sunt util, pentru că nu am nimic altceva valoros decât ceea ce pot oferi prin activitate, risc să mă îngrop foarte adânc în spatele treburilor.

Ai curaj să te întrebi care este valoarea ta, dincolo de ceea ce faci?

Comentarii:

Adaugă comentariu nou