Nu mai vreau să simt!

durere emotionala, singuratate

 

-          Dați-mi și mie câteva pastile pentru a nu simți!

-          Sigur?

-          Da, vreau să nu mai simt nimic, este mult prea dureros, pur și simplu nu mai rezist.

-          Dar… știți despre efectele adverse?

-          Știu, da, dar acum nu mai contează, vă rog să-mi deschideți chiar acum una, imediat, altfel nu știu ce fac…

Știu, nu așa începe, este un proces ascuns și pe care de obicei nu-l conștientizăm, totuși dacă ne-am aprofunda în subiect, mulți dintre noi au luat, într-o formă sau alta, asemenea pastile.

Este ca și cum, am avea un organ intern, așa cum în exterior avem ochii și urechile, pentru emoții, pentru compasiune, pentru dragoste, pentru contactul cu noi înșine și cu busola noastră interioară. La fel ca și ochii sau urechile, acest organ are niște funcții, este acolo cu un scop. Are tentacule pentru lucruri plăcute pentru noi dar și un fel de terminații nervoase pentru durere emoțională. Fără el, multe dintre lucrurile care contează pentru noi, multe dintre cele pentru care ne ridicăm dimineața, nu ar mai avea un sens, pur și simplu nu am avea pentru ce să le facem.

Problema apare atunci când dorim să scăpăm de acest organ, să-l amorțim, să-l reducem la tăcere, ca pe un dușman de moarte, pentru că… doare.

Nu știm cum să acționăm diferit pentru că părinții și în general adulții din copilăria noastră nu ne-au învățat ce să facem cu durerea, au negat-o, ne-au spus că aceasta nu este dezirabilă, că altfel le provocam lor vinovăție și deci… durere.

Dacă ar exista un asemenea organ, ar fi la aproape toți schilodit și nedezvoltat, mai respins decât oricare din kilogramele în plus.

-          Acum vă rog să mă programați pentru o intervenție, nu mai funcționează pastilele!

-          Dar, sigur ați citit efectele secundare?! Este aproape imposibil să se regenereze, odată ce a fost extirpat!

-          Nu mă interesează, acum pur și simplu vreau să nu mai doară, nu-mi pasă!

Care este funcția acestei părți din noi?

A simți nuanțele vieții ne ajută să ne păstrăm drumul pe direcția bună, ne ajută să știm dacă ceea ce se întâmplă rezonează cu ceea ce am vrea, ne ajută să ne simțim vii.

Nici un succes sau rezultat, în oricare dintre domeniile vieții, nu ne poate aduce împlinire fără simțuri.

Nu vom reuși să ne motivăm nici măcar să ne trezim dimineața, dacă nu vom avea pentru ce, raționalul niciodată nu ar reuși asta. Deciziile luate sunt datorate emoțiilor (simțim ce este bine sau nu pentru noi, oricât am crede că hotărârile sunt raționale).

-          Am venit să iau niște pastile pentru bucurie, nu mai simt bucurie, orice aș face, pur și simplu nu o mai pot simți!

-          Da, doar că nu veți reuși să simțiți bucurie dacă nu mai puteți SIMȚI!

-          Dar cum așa? Am dorit doar să nu simt DUREREA!

-          Da, știu, am încercat să vă atenționez, dar nu m-ați ascultat.

-          Dar dragoste, mai este posibil oare?

-          Nu, din păcate nu, nu mai puteți simți nimic.

-          Nici un pic de poftă de viață?

-          Nici măcar…

-          Dar vreau să simt, sunt gata să simt și durere, dar să simt ceva, de ce nu mai pot să simt?

-         

Unul din efectele pe termen lung al înghețării simțirii, este un soi de durere surdă provocată de golul imens din interior, ruptura de noi înșine doare, diferit decât durerea pierderii sau despărțirilor, mult mai profund. Este durerea care ne strigă din interior că drumul nostru este greșit, că ne-am rătăcit și rezultatele exterioare nu mai reușesc să ne împlinească.

Încercăm să ne bucurăm dar nu reușim, încercăm să iubim dar nu simțim decât un gol, când ne îndreptăm spre celălalt și dorim să-l atingem.

Atunci când aceste simptome sunt temporare, ele sunt funcționale, ne ajută să supraviețuim, ne ajută să nu ne prăbușim, doar că, apelând de prea multe ori la amorțirea emoțională, această metodă devine un obicei, unul care pur și simplu ne rupe de viață, ne face un fel de roboți.

Este posibil să ne revenim, nu este ușor dar este posibil.

Dacă avem curaj să ne întâlnim mai întâi cu durerea, care pare mai acută când ne trezim din anestezie, va urma și bucuria și celelalte.

Este un proces de durată, poate să ne coste multe înaintări și retrageri, dar se merită.

Așa cum nu putem vedea lumina, dacă ne legăm strâns ochii pentru a nu vedea întunericul, tot așa nu vom putea să simțim doar jumătatea dorită de emoții, acestea vin toate la pachet.

 

De fapt, ce am descris mai sus este o perspectivă asupra depresiei, dacă nu ai simțit asta niciodată, felicitări!

Dacă totuși știi despre ce vorbesc, nu din auzite, te invit să te înscrii la psihoterapie!

Am încredere că fiecare dintre noi este capabil și merită să se vindece și să o ia de la capăt.

Dar tu, ai încredere că poți?

 

 

Comentarii:

Adaugă comentariu nou