Singur/ă de sărbători

femeie singura, soare

 

De ce sunt atât de importante sărbătorile Pascale în singurătate? Cum putem să ne umplem de lumină, chiar şi când suntem singuri, departe de locuri şi oameni care ne ajutau să simţim sărbătorile?

Voi începe cu o parabolă, pentru a reuşi să aduc sensul a ceea ce vreau să spun mai jos:

Se spune că era un maestru spiritual care îşi învăţa discipolii să mediteze. Tot ceea ce îi învăţa funcţiona foarte bine şi rezultatele ucenicilor erau din ce în ce mai bune, în afară de un mic detaliu. În ashram trăia şi o pisică, iar în orele când toţi meditau, pentru că aceasta se plictisea, încerca să primească atenţia discipolilor şi îi distrăgea pe aceştia de la meditaţie. Cineva a avut o idee ca în timp ce se meditează în templu, pisica să fie legată afară, de un stâlp. Au trecut ani şi legatul pisicii a devenit unul din ritualurile importante care preceda meditaţia. Toţi cei din ashram au început să creadă că o pisică legată în curte, face ca meditaţia să reuşească. Totuşi, pisicile, deşi poate au mai multe vieţi, mor la un moment dat... Iar când această pisică a murit, meditaţia a devenit dificilă şi anevoioasă pentru că toţi uitaseră motivul pentru care aceasta era legată, fiind convinşi că doar datorită ei puteau medita bine, mai demult.”

Ce are pisica şi sărbătorile în singurătate?

Mâncarea multă pe mese ne aminteşte despre starea de abundenţă interioară, este un simbol al ei, nu abundenţa însăşi;

Ouăle sunt despre fertilitate, chiar dacă risc să fiu acuzată că nu respect simbolurile sfinte, voi repeta – sunt doar simboluri, nu mai mult;

A fi împreună FIZIC ne arată că nu suntem supăraţi unul pe altul, iar dacă am fost, ne-am iertat deja, că suntem plini de afecţiune faţă de cei apropiaţi. Acum că nu putem fi, poate ne sperie pentru că avem impresia că relaţia noastră nu mai este la fel. Da, aceasta nu mai este la fel, acum putem să ne conectăm fără simboluri.

Biserica este doar un CADRU în care noi mergeam să ne conectăm cu lumina din interior, aceasta nu înlocuieşte lumina, doar ne apleacă nasul (atenţia) spre ea.

Tot ceea ce am pierdut acum sunt doar simboluri ale siguranţei, nu siguranţa însăşi.

Dar suntem puşi în faţa unui test al maturizării.

Ca şi atunci când suntem copii şi aflăm că Moş Crăciun nu există, dar înepem să găsim în interior starea de sărbătoare, de bunătate, de încredere şi miracol...

Acum nu avem cum să ne mai agăţăm de atribute ale conectării, suntem nevoiţi să o facem fără cadre...

Pentru că unitatea este ceea ce simţeam atunci când puteam merge la biserică, ne puteam vedea apropiaţii, puteam sta la o masă. Simţeam bunătate, sărbătoare şi bucurie în suflet. Doar că acestea rămân în noi, niciodată nu au fost în afara noastră.

Până acum am fost ca nişte copii care au nevoie de un cadru, de un Moş Crăciun pentru a crede în bunătate, miracol, pace, unitate, conexiune. Acum suntem prea mari ca să mai avem nevoie de atribute pentru a avea o stare de lumină şi iubire în interior.

În plus, provocările cele mai mari sunt un pod pe care trecem singuri, nu pentru a ne simţi trădaţi, ci din contra, pentru a ajunge să ne dăm seama că niciodată nu suntem rupţi de întreg, de sursă. 

Şi da, de fapt eu sunt singură astăzi, toţi oamenii apropiaţi sunt în alte locuri. Poate că nu am ales asta, dar aleg conştient să mă simt în unitate cu tot şi cu toate, să am o stare de bucurie, renaştere şi conexiune.

Sunt sigură că dacă devenim conştienţi despre aceste lucruri, ne va fi mai uşor să acceptăm şi să facem ceea ce ne stă în puteri pentru starea interioară, dincolo de simboluri.

Vă urez sărbotori în care să vă puteţi conecta cu adevărat!

 

 

Comentarii:

Adaugă comentariu nou