Oare îi cunoaștem cu adevărat pe ceilalți?

Femeie, idealizare, relatie

Dacă de multe ori ne prindem că avem impresia că am cunoaște o persoană (cum este, o putem descrie) din 1-2 comportamente observate, ne facem un mare deserviciu. În primul rând pentru că, ce avem în mintea noastră este o imagine a persoanei, completată în mare parte de mintea noastră. Mai apoi - iar aici vreau să vă opriți atenția și să vă gândiți bine - completăm cu trăsături în acea direcție în care am perceput acele comportamente. Dacă primele comportamente observate ne-au dat o impresie bună, vom avea tendința să completăm doar cu trăsături frumoase și să inventăm o imagine ideală. Opusul este la fel de adevărat aici, dacă am întâlnit un comportament pe care l-am perceput ca fiind negativ, ghici ce? Oare ne vom opri?

Acest lucru ne face să nu ne întâlnim cu persoana adevărată, să nu-l cunoaștem, în viitor, ci să ne întâlnim cu propriile fantasme interioare despre el, de cele mai multe ori foarte departe de adevăr.

Acest proces mintal (de a aduce completări și de a generaliza) ne este util pentru a ști foarte rapid, dacă persoana cu care interacționăm prezintă sau nu un pericol. Este un proces inconștient și care analizează rapid mii de interacțiuni și experiențe din trecut.

Totuși pentru a crea relații și a ne conecta cu adevărat, ar fi bine să ieșim din șabloane, măcar pentru a ne aminti că celălalt este mult mai mult decât povestea pe care ne-am spus-o despre el. Când „știm” deja o persoană apare pericolul să nu-i permitem să se manifeste divers, în aici și acum, riscăm să ne pierdem curiozitatea și dorința de a cunoaște cu adevărat.

De aici vine tendința celuilalt să „joace” rolul în care l-am pus noi, când suntem noi în preajmă (gândiți-vă mai ales la copii, dar nu doar).

Vreau să vă mai gândiți la un lucru important aici:

Cum percepem primele comportamente observate la cineva (dacă nu cunoaștem persoana și i-am scris un mail la care nu a răspuns de ex.) depinde în mare parte de starea noastră de moment.

Deci, riscăm să percepem oamenii ca fiind îngeri sau demoni, în funcție de starea noastră când am avut primul contact cu ei.

Nu, a-i percepe ca fiind îngeri nu e un lucru mai bun decât invers, nu ne ajută la nimic, ba din contra.

Tu, ce părere ai despre asta?  

Comentarii:

Adaugă comentariu nou