Pedeapsa în relații

pedeapsa, refuz

 

Astăzi vreau să scriu despre un subiect aproape interzis, care poate fi incomod pentru unii, mai ales pentru cei care se vor regăsi în descrieri (deși, dacă am fi sinceri, foarte mulți facem asta, chiar fără să ne dăm seama).

Refuzul dragostei, a afecțiunii, a mângâierilor, a laudelor, al sexului, a multe alte lucruri, folosite ca pedeapsă, în cupluri și nu numai.

Cum se întâmplă?

Fără cuvinte, fără a spune direct că nu-mi satisfaci o nevoie sau alta, fără a cere ceea ce mă aștept că îmi vei oferi.

Te pedepsesc pentru că ai devenit mai rece (a trecut ceva timp de când suntem împreună și apare o distanță) și devin rece și distant/ă cu tine.

Te pedepsesc pentru că te-am auzit vorbind la telefon cu cineva foarte entuziasmat/ă și nici măcar nu-ți spun că mă doare, nici măcar nu te întreb cine era… pur și simplu fac mâncarea pe care știu că nu o suporți, sau uit să cumpăr pâine.

Te pedepsesc cu refuzul meu de a face dragoste pentru că am impresia că ești atras/ă de altcineva, nu, nu am de ce să discut asta cu tine, știu că nu vei fi sincer/ă.

Te pedepsesc prin a-ți ascunde lucruri, detalii despre noi care te privesc, bani, pentru că pur și simplu mă dor unele fapte sau cuvinte ale tale, dar nu îndrăznesc să ți le spun, ar avea sens?

Te pedepsesc prin tăcere, pentru că ar trebui să știi de ce sunt supărat/ă, ar trebui să știi ce vreau, ar trebui să simți tot ce simt eu și… nu o faci.

Te pedepsesc cu lipsa de bucurie și deschidere atunci când încerci să faci ceva pentru mine, pentru că nu reușești de fiecare dată să „ghicești butonul” sau, faci prea rar gesturi de acest gen.

Te pedepsesc indirect, nu vei ști pentru ce, poate că nici măcar eu nu știu, pentru că asta făceau părinții între ei și asta făceau și cu mine.

De ce ne pedepsim așa?

·         Ne simțim slabi și ne victimizăm;

·         Avem impresia că ni se provoacă durere voit și vrem să ne răzbunăm;

·         Astfel ne putem simți în controlul situației și ceva mai sus față de celălalt;

·         Așa am fost „dresați” la rândul nostru și nu știm cum să comunicăm direct pentru că nu am văzut cum se face;

·         Nici măcar nu conștientizăm că o facem, ne este prea obișnuită metoda;

·         Ne simțim obligați și nedreptățiți și încercăm să stabilim echitabilitatea;

Și multe alte motive.

Ce putem face?

Cel puțin, pentru început, putem recunoaște față de noi înșine că sunt încercări de manipulare și control și că nu suntem chiar sfinți în acest sens, chiar dacă ne-a fost atât de comod să credem că pedepsind, dovedim că răul este celălalt.

Să căutăm care a fost nevoia nesatisfăcută, aceasta poate fi siguranță, valoare de sine, apreciere, acceptare sau oricare alta.

Să căutăm modalități valabile și directe, care ar putea să ne satisfacă această necesitate, fără a face labirinturi pentru a primi de la celălalt ceea ce ne dorim.

Să învățăm să comunicăm direct, dar fără a ataca, ceea ce ne dorim, ce ne doare, ce ne așteptăm de la partener.

Știu, nu este simplu, dar oare nu am vrea să învățăm în sfârșit că există cuvinte, unele chiar pline de respect și afecțiune, care ne pot ajuta mai mult, inclusiv pe termen lung, să ajungem la echilibru în relații? Oare nu se merită să transmitem alte metode de „educație” următoarelor generații? Oare nu am vrea ca relațiile noastre să fie despre conectare, decât despre „cine pe cine”?

Tu, ce părere ai în acest sens?

Sau poate, pregătești următoarea pedeapsă?

 

Comentarii:

Adaugă comentariu nou