Una albă, una neagră

alb-negru, tristete

Ceea ce vreau să transmit în acest articol este simplu de înțeles logic, dar este dificil de conștientizat, este simplu de observat la ceilalți, dar dificil de observat în propria persoană. Asta pentru că este un fenomen ce are loc inconștient, ca un mecanism de apărare.

Este vorba despre clivaj psihologic.

Da, știu, este un termen de specialitate dar voi explica de ce este util și necesar să știe despre el și oamenii care nu au făcut din psihologie o pasiune și un stil de viață.

Este necesar să știm și să vedem unde apare în viața noastră pentru că asta ne-ar ușura mult existența și… ne-ar mai tăia din iluzii, măcar puțin.

De multe ori în consiliere observ cum persoana din fața mea are un părinte preferat, care parcă are o aură frumoasă și colorată în jur, idealizat, plasat undeva pe un tron frumos în mintea celui care vorbește. De cele mai multe ori persoana este în conflict, deschis sau nu, cu celălalt părinte. Uneori, după ceva timp locurile se schimbă, fără a se amesteca nici măcar un pic, părintele „detronat” va deveni cel ce merită toată ocara din lume, iar cel care până acum era perceput ca fiind „negru și țepos” devine, brusc „alb și pufos”.

Nu doar părinții nimeresc în aceste categorii extreme pentru noi, uneori sunt plasați de către propria noastră percepție mulți oameni cărora le atribuim roluri importante în propria viață. Aceștia pot fi fostul și actualul (partener, șef, politician…), actualul și doritul dar niciodată accesibilul și tot așa.

Dacă am fi conștienți de modul în care vedem oamenii, ne-am da seama că uneori lumea se împarte în „ai noștri”, care sunt văzuți ca fiind (aproape) sfinți și „toți ceilalți” care, normal că se încadrează în categoria „locuitorilor permanenți ai iadului”. Când spun ai noștri, mă refer la categoria în care am vrea să ne vedem și noi, unde credem noi că aparținem.

Chiar în religie sunt atât de evidente rupturile între bine și rău, de parcă un om nu poate fi cu ambele ipostaze integrate, trebuie să stârpească până la rădăcină dorințele și tendința spre păcat, altfel, automat nimerește în iad (plus că veșnic, deci fără nici o șansă de a mai schimba ceva).

Ce se întâmplă de fapt?

În interior, atunci când nu reușim să vedem oamenii din jur integri, cu bune și rele (într-un singur om, într-un moment anume) se întâmplă același lucru, nu reușim să ne percepem integru, ci doar pe bucăți, una albă una neagră. Atunci când negrul din noi ni se pare de neacceptat îl plasăm pe cineva din exterior, ca să reușim să ne războim cu el așa, în afara noastră, fără a fi prea răniți.

Persoanele care aleg acest mecanism de apărare mai des și mai amplu, nu au avut parte de prea multă acceptare a părții întunecate în pruncie. Mama, a fost speriată, derutată, a respins sau a manifestat indiferență la anumite manifestări percepute ca fiind de neacceptat, nu ne vom opri aici la cauzele care au împins-o să facă asta.

Aceste persoane, dar și cele care aleg mai rar acest mecanism nu reușesc întotdeauna să se accepte pe sine ca un tot întreg, aleg (inconștient desigur) să se vadă doar pe jumătate decât să vadă partea „monstruoasă” din interior, să se întâlnească cu aceasta.

Ce-i de făcut?

Desigur nu veți reuși să mergeți prea departe dacă nici măcar nu sunteți conștient de activarea acestui mecanism, de aceea, ar fi bine să începeți prin a recunoaște. Asta este mai simplu în cazurile când știți că o persoană era mult timp văzută ca fiind „perfectă” iar acum a devenit exact invers. Dacă explorați situația, veți vedea că nu este rațională, nici acum, nici în perioada „raiului” între voi doi percepția pe care o aveți asupra lucrurilor, este omisă o parte…

Urmează să priviți mai atent asupra persoanelor pe care acum le „încoronați”, oare chiar sunt așa cum îi vedeți? Oare nu o fi și ei doar oameni, cu bune și cu rele?

Dacă doriți și aveți și curajul necesar, observați cum percepeți propria persoană, cum se transformă, uneori dramatic percepția în funcție de anumite lucruri.

Iar dacă aveți și mai mult curaj, puteți să vă adresați unui specialist, acest mecanism, ca și multe altele, ne blochează dezvoltarea doar până în momentul în care îl descoperim și perlaborăm, mai apoi, energia eliberată ne ajută să facem progrese, iar specialistul vă poate ajuta să observați lucruri greu de observat din interior.

Ce zici, vezi și tu lumea în albe și negre, sau mai ai nevoie de timp ca să recunoști asta?

Comentarii:

Adaugă comentariu nou